Presa Curată

Portal de ştiri

Exclusiv: Armata şi Ministerul Educaţiei şi-au cumpărat măşti şi materiale de protecţie împotriva COVID19 de la Unifarm de 5 milioane de euro

Spread the love
  •  În 13 contracte şi acorduri cadru făcute în 4 luni, Unifarm a vândut măşti, combinezoane, ochelari, alcool sanitar şi dezinfectanţi către Armată de 3,89 milioane de euro
  • Educaţia a cumpărat de la Unifarm măşti în valoare totală de 1,1 milioane de euro
  • Ultimul acord de 371.000 de euro între Unifarm şi Ministerul Educaţiei a fost încheiat cu o zi înaintea inculpării DNA a directorului general Unifarm, Adrian Ionel
  • Secretariatul General al Guvernului a evitat Unifarm în achiziţionarea de produse împotriva pandemiei iar procurorii DIICOT chiar au refuzat oferta de vânzare de materiale şi produse Unifarm

De la începutul anului şi până în prezent, Compania Naţională Unifarm SA, societate cu capital deţinut integral de statul român şi aflată sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, a vândut cele mai multe materiale şi produse împotriva COVID-19 către Ministerul Apărării Naţionale, condus de Nicolae Ciucă şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, condus de Monica Anisie.

Datele sistemului electronic de achiziţii publice din România arată că CN Unifarm SA, condusă la acea vreme de directorul general Adrian Ionel, a avut cele mai mari contracte de furnizare şi acorduri cadru de furnizare de produse şi materiale împotriva coronavirusului cu Ministerul Apărării din România- UM 02464.

Armata României a fost prevăzătoare. Adrian Ionel a încheiat un prim acord de furnizare de biocide- dezinfectanţi, pe o perioadă de 1 an, pentru MApN- pe 28 ianuarie 2020când încă în România şi în multe zone europene nu îşi făcuse apariţia noul coronavirus. Însă, la acea vreme, China notificase deja de o lună Organizaţia Mondială a Sănătăţii despre apariţia noului virus în Wuhan.

Acordurile cadru încheiate de UM 02464- Ministerul Apărării cu Unifarm au continuat în aprilie şi mai 2020 iar ele se ridicăla o valoare de aproape 4 milioane de euro.

Unifarm a vândut în perioada 28 ianuarie- 14 mai 20207 prin 7 acorduri cadru (6 prin negociere fără publicare prealabilă şi 1 prin procedură simplificată) către UM 02464 Ministerul Apărăriimăşti chirurgicale cu elastic, măşti FFP2, măşti FFP2 cu supapă respiraţie, mănuşi de examinare nitril, combinezon de protecţie şi ochelari de protecţie, alcool sanitar, dezinfectanţi – în valoare totală de 14.202.277,75 de lei. Adică de 2.958.807,86 de euro.

Pe lângă acestea, se mai adaugă şi alte 6 contracte de achiziţii în sistemul electronic făcute în aprilie şi mai 2020 prin care Unifarm vinde UM 02464 Ministerul Apărării dezinfectanţi şi echipamente de protecţie de 4.484,461,74 de lei. Adică de 934.262, 862 de euro.

Vânzările Unifarm către UM 02464- Ministerul Apărării au fost în total de 3.893.071 euro şi s-au oprit cu o lună înaintea inculpării de către DNA a directorului general Unifarm, Adrian Ionel.

În luna inculpării lui Adrian Ionel de către DNA, ministerul condus de Monica Anisie a cumpărat de 2 ori măşti de la Unifarm de 1,1 milioane de euro

Cu o zi şi, respectiv, 9 zile înaintea inculpării DNA a şefului Unifarm, acesta a semnat alte 2 contracte mari de furnizare de măşti şi cu Ministerului Educaţiei şi Cercetării, condus de Monica Anisie.

Pe 14 iunie 2020, Adrian Ionel încheie contract prin negociere fără publicare prealabilă de furnozare de măşti faciale de uz medical tip II cu ministerul condus de Anisie de 735.731,25 de euro.

Iar pe 22 iunie 2020, cu o zi înaintea inculpării de pe 23 iunie, Adrian Ionel mai încheie un contract asemănător cu ministerul Educaţiei, dar în valoare de 371.962,5 de euro.

Vânzările de măşti ale Unifarm către Ministerul Educaţiei sunt de 5.316.930 lei (1.107.693,75 de euro) şi se opresc după inculparea DNA a lui Adrian Ionel, arată datele sistemului electronic de achiziţii publice.

Secretariatul General al Guvernului a cumpărat produse împotriva pandemiei de 37.000 de euro de la alte firme private şi a evitat Unifarm

DIICOT şi-a cumpărat produse de 12.000 de euro, bani publici, dar a refuzat ofertele Unifarm

Prin achiziţii iniţiatedin catalogul electronic şi nu numai, printre sutele de instituţii publice din România, Unifarm a mai vândut în timpul stării de urgenţă dezinfectanţi, combinezoane, materiale de protecţie şi teste rapide către SN Nuclearelectrica SA în total de 37.371 de euro, către Hidroelectica SA în total de 85.354, 16 euro, a vândut 28.000 de măşti, 56.000 de mănuşi şi dezinfectanţi către ANAF în total de 28.171 de euro, a vândut alcool sanitar şi Camerei Deputaţilor de 1451,02 euro, a vândut DGIA produse şi materiale în valoare totală de 2773 euro (DGIA având şi alte 12 achiziţii directe de produse de la alte firme de aproape 23.000 de euro),  şi Secretariatul General al Guvernului- alcool sanitar de 231,18 euro.

Datele din sistemul de achiziţii arată că Secretariatul General al Guvernului a preferat să evite Unifarm în perioada pandemiei dar şi ulterior şi să cumpere produse împotriva COVID19, măşti, dezinfectanţi şi produse de curăţenie de la alte firme private, în valoare totală de 37.073 euro

Printre extravaganţele achiziţiilor Secretariatului General al Guvernului se numără cumpărarea unor insigne placate cu aur personalizate (16 mm, cu cutie pluş) de la Bograve Advertising SRL de 7200 de ron (1509,56 euro).

De asemenea, informaţiile electronice arată că, spre deosebire de DNA, DIICOT a refuzat ofertele Unifarm SA. Procurorii DIICOT şi-au luat măşti, termometre medicale, mănuşi, alcool sanitar în valoare totală de 12.078 euro de la alte firme private.

De la începutul anului până în prezent, Unifarm SA a vândut către majoritatea instituţiilor de stat din România produse şi materiale de protecţie împotriva noului coronavirus prin intermediul a 433 de acorduri de furnizarepeste 2000 de achiziţii iniţiate din catalogul electronic şi 613 de achiziţii directe.

Pe 23 iunie 2020, DNA l-a inculpat şi pus sub control judiciar pe pentru o perioadă de 60 de zile pe fostul director general al Unifarm SA, Adrian Eugen Ionel. Acesta este acuzat de procurori de mai multe fapte de corupţie şi de faptul că a pretins de la un intermediar suma de 760.000 de euro pentru un singur contract de achiziţie, atribuit fără nicio procedură, pentru echipamente de protecţie pe perioada pandemiei COVID-19. Din cele 3 milioane de măşti chirurgicale şi 250.000 de combinezoane, DNA arată că în România au ajuns doar 1 milion de măşti care nu corespundeau specificaţiilor tehnice şi doar 26.000 de combinezoane, estimând că prejudiciul din patrimoniul CN Unifarm SA se ridică la 2,38 milioane de lei. În plus, DNA îl acuză pe Adrian Eugen Ionel că a ajuns în 2016 şef al Unifarm cu încălcarea legii. Adrian Eugen Ionel a respins acuzaţiile pe care i le aduc procurorii şi se declară nevinovat.

Fii patron Presa Curata!

Categorii

error: Content is protected !!