Presa Curată

Portal de ştiri

Trump a tăiat picioarele de lut ale Facebook, Twitter, Instagram şi YouTube

Spread the love

Donald Trump, preşedintele SUA, a emis şi semnat aseară ordinul executiv împotriva companiilor de tehnologie americane lăsându-le neprotejate legal în faţa reglementărilor care le sancţionează dacă cenzurează dreptul fundamental la liberă exprimare.

Ordinul lui Trump vine la câteva zile, după ce Twitter a marcat câteva dintre mesajele lui ca potenţial false, înşelătoare. Acest eveniment a accentuat şi escaladat conflictul între Jack Dorsey de la Twitter şi Mark Zuckerberg de la Facebook, primul susţinând că platforma sa, care oricum a interzis publicitatea politică, trebuie să fie mai curată şi să nu fie lăsată pradă dezinformărilor.

În replică, Facebook, prin Mark Zuckerberg, nu a luat măsuri de proporţiile celor de la Twitter spunând că platformele nu trebuie să devină “arbitri ai adevărului”, deşi Facebook face factchecking, uneori dând-o şi în bară.

“Astăzi, numeroşi americani urmăresc ştirile, ţin legătura cu prietenii şi cu familia şi îşi împărtăşesc opiniile privind evenimentele curente prin intermediul social media şi al altor platforme online. Ca atare, aceste platforme funcţionează precum un echivalent din secolul 21 al pieţei publice. 

Twitter, Facebook, Instagram şi  YouTube exercită o putere imensă, dacă nu fără precedent de a influenţa modul în care sunt interpretate evenimentele publice, de a cenzura, şterge sau face să dispară informaţia şi de a controla ceea ce oamenii văd sau nu.  Ca preşedinte, mi-am afirmat în mod clar angajamentul referitor la dezbaterea liberă şi deschisă pe internet. O astfel de dezbatere este la fel de importantă online, aşa cum este în universităţile noastre, în  primării şi în casele noastre. Este esenţial pentru susţinerea democraţiei noastre.

Platformele online sunt angajate într-o cenzură selectivă care dăunează discursului nostru naţional Zeci de mii de americani au semnalat că platformele online marchează ca inadecvat conţinut care nu încalcă termenii serviciului, fac modificări neanunţate şi inexplicabile ale politicilor companiei, care au ca efect defavorizarea anumitor puncte de vedere, şterg conţinut sau conturi fără niciun fel de avertisment”, a spus Trump.

Twitter este acuzat că decide în mod selectiv să plaseze un avertisment legat de anumite postări într-o manieră care reflectă în mod clar partizanat politic, a declarat Trump, spunând că niciodată o postare a unui politician nu a mai fost etichetată astfel. 

În capitolul inititulat ”Protecţia împotriva Cenzurii online”, Trump se referă la secţiunea 230 din Communications Decency Act, şi a spus că că politica SUA este să existe reguli de bază clare care să promoveze dezbaterea liberă şi deschisă pe internet, iar printre acestea cea mai importantă este cea care asigură imunitate în ceea ce priveşte răspunderea pentru conţinutul postat.

“Obiectul acestei imunităţi trebuie clarificat, întrucât ea nu trebuie extinsă dincolo de obiectivul de a asigura protecţie celor care pretind că furnizează utilizatorilor un forum pentru un discurs liber şi deschis, dar în realitate îşi folosesc puterea asupra unor mijloace de comunicare vitale pentru a se angaja în acţiuni menite să înăbuşe dezbaterea liberă şi deschisă, cenzurând anumite opinii”, a spus preşedintele SUA.

Secţiunea referitoare la finanţarea din banii contribuabililor a platformelor online care restrâng libertatea de exprimare menţionează că şeful fiecărui departament sau agenţie va trebui să verifice costurile federale pentru publicitate şi marketing achitate platformelor online, respectiv sumele de bani achitate şi platforma online care a beneficiat de ele.

În 30 de zile de la emiterea ordinului, şeful fiecărei agenţii va trebuie să prezinte un raport directorului Biroului pentru Management şi Buget.

În mai 2019,  Casa Albă a lansat un instrument care să le permită americanilor să raporteze incidentele legate de cenzura online. În câteva săptămâni, Casa Albă a primit peste 16.000 de plângeri legate de cenzura practivată de platformele online  sau de acţiuni împotriva utilizatorilor pe baza opiniilor politice ale acestora. Aceste plângeri vor fi transmise Departamentului de Justiţie şi Comisiei Federale pentru Comerţ, arată documentul Casei Albe.

Comisia Federală pentru Comerţ va trebui să interzică practicile incorecte, care ar putea viza inclusiv practicile entităţilor aflate sub incidenţa secţiunii 230 şi care restricţionează libertatea de exprimare.

Trump a spus că decizia are scopul de a apăra libertatea de exprimare de unul dintre cele mai grave pericole din istoria Americii.

“Un mic grup de monopoluri social media controlează o mare parte din întreaga comunicare publică şi privată din Statele Unite. Acestea au puterea de a cenzura, restricţiona, edita, ascunde,modifica orice formă de comunicare între persoane private şi audienţe publice vaste”, spune preşedintele SUA.

Procurorul General William Barr va începe imediat să elaboreze proiiectul legilsativ menit să reglementeze activitatea companiilor de social media, a anunţat Trump.

Un proiect de ordin consultat de CNN viza o lege cunoscută drept Communications Decency Act. Secţiunea 230 a acestui act oferă o largă imunitate site-urilor care moderează propriile platforme şi a fost descrisă de experţii jurişti drept ”cele 26 de cuvinte care au creat internetul”.

De asemenea, conform CNN, documentul mai afirmă că protecţia este asigurată platformelor care acţionează cu bună-credinţă, iar companiile social media nu intră în această categorie.

Într-o ţară care a preţuit dintotdeauna libertatea de exprimare, nu putem permite ca un număr limitat de platforme online să selecteze discursul la care americanii au acces online, se arăta în proiectul de ordin.

”Această practică este profund ne-americană şi antidemocratică. Când companii social media mari, puternice cenzurează opiniile cu care nu sunt de acord, exercită o putere periculoasă”, arată documentul consultat de CNN.

Fii patron Presa Curata!

Categorii

error: Content is protected !!