Presa Curată

Portal de ştiri

Lovitură de proporţii în SUA: Comunitatea de Informaţii a SUA şi NSA i-au dat în vileag pe cei care s-au implicat în cazul Flynn. Vezi lista cu şeful de cabinet al lui Obama, cu Joe Biden, şefii CIA, FBI, DNI, diplomaţi

Spread the love

Congresul SUA a dat publicităţii astăzi, în urmă cu câteva minute, o informare a directorului Comunităţii de Informaţii a SUA care a declasificat o adresă a NSA/Agenţiei Naţionale de Securitate cu toate persoanele care au cerut date de la NSA despre “devoalarea” generalului Michael Flynn.

Adresa NSA arată că, în perioada 8 noiembrie 2016 şi 31 ianuarie 2017, o serie de oameni foarte importanţi, toţi oficiali, au cerut celei mai puternice agenţii a SUA date despre Michael Flynn, chiar înainte ca acesta să devină consilier pentru securitate naţională al preşedintelui SUA, Donald Trump, şi înainte să discute la telefon cu fostul ambasador rus, Andrey Kislyak, ceea ce arată că puternicul general, culmea- democrat- dar care contesta de 10 ani politicile SUA în Orient şi eficienţa serviciilor de informaţii ale SUA, a fost de la bun început o ţintă.

Datele NSA arată că importanţii oficiali ai SUA au început să se intereseze de Michael Flynn fix în ziua când Donald Trump a câştigat alegerile în faţa lui Hillary Clinton: 8 noiembrie 2016.

Aceleaşi date arată că implicaţi în luarea ca ţintă a lui Flynn au fost:

  • fostul vicepreşedinte al SUA, Joe Biden ( cel care a negat public că a avut vreo implicare),
  • fostul şef de cabinet al preşedintelui Barack Obama, Denis McDonough (care a negat public faptul că ar fi avut vreo implicare),
  • fostul şef democrat al CIA, John O. Brennan,
  • fostul şef al FBI, Jim Comey,
  • fostul şef al DNI, James Clapper (care a negat public faptul că ar fi avut vreo implicare)
  • fostul ambasador SUA la ONU, Samantha Power- 7 cereri la NSA pe Flynn (Samantha Power a negat public faptul că ar fi avut vreo implicare)
  • fostul adjunct de misiune, Kelly Degnan
  • fostul ambasador al SUA în Italia şi San Marino, John Phillips
  • fostul director OIA, Patrick Conlon
  • foştii adjuncţi şi asistenţi ai Trezoreriei SUA
  • fostul sfătuitor pe Apărare la USNATO, Robert Bell
  • fostul reprezentant al SUA la Comitatul Militar al NATO, Vadm Christenson
  • fostul şef al Grupului pe Siria
  • fostul asistent al directorului NEMC
  • fostul sfătuitor pe Rusia la USNATO
  • foştii reprezentanţi ai SUA la NATO
  • foştii reprezentanţi pe Energie ai SUA
  • fostul ambasador al SUA în Turcia
  • fostul adjunct al Comunităţii de Informaţii/DNI, Stephanie O’Sullivan
  • şi CTMC/CIA

Toţi aceştia s-au interesat la NSA de persoana Michael Flynn cerând date despre general, fost şef al DIA/ Agenţiei de Intelligence a Armatei SUA, în baza autoritaţiilor de securitate pe care le deţineau la acea vreme.

Cazul Flynn, numit Obamagate şi “mai mare decât Watergate”, zguduie din temelii de câteva săptămâni toată Justiţia din SUA, după ce o serie de documente eliberate de Departamentul de Justiţie au arătat că generalul Flynn a fost ţinta unei capcane judiciare şi a unor falsificări în serie de documente pusă la cale de agenţi FBI şi nu numai.

De asemenea, documente au arătat că fostul preşedinte al SUA, Barack Obama, fusese informat de cazul Flynn înainte ca acesta să fie audiat ilegal de FBI.

Procuratura SUA a renunţat zilele trecute la cazul împotriva generalului, o serie de intervenienţi din zona democrată au apărut în dosar, în condiţiile în care acuzarea s-a retras, şi se aşteaptă o decizie a judecătorului Emmet Sullivan, numit de fostul preşedinte democrat, Bill Clinton.

Declasificarea documentelor NSA arată că generalul Flynn a fost spionat ilegal în timpul campaniei la preşedinţia SUA, fără mandat, prin programele globale de supraveghere ale SUA, care aveau ţintă cetăţeni străini şi alte state.

Republicanii s-au arătat şocaţi. Devin Nunes a cerut chiar arestări în caz.

UPDATE. Judecătorul Emmet Sullivan a numit un alt judecător democrat care să susţină acuzarea în cazul intervenienţilor în cazul Flynn. Cel de-al doilea judecător, John Gleeson, a fost procuror FBI, a lucrat cu Jim Comey în cazuri şi s-a şi antepronunţat în cazul Flynn, printr-un articol publicat în urmă cu câteva zile în Washington Post. Şi echipa Washington Post ca şi alte media democrate sunt implicate în cazul Flynn.

De asemenea, firma de avocatură la care lucreză judecătorul, fost procuror FBI, a reprezentat-o Sally Yates, fostul procuror general adjunct al SUA, în faţa Congresului SUA, luptându-se ca aceasta să nu depună mărturie, Sally Yates fiind şi ea implicată în cazul Flynn.

Citeşte desfăşurarea în cazul Flynn

Fii patron Presa Curata!

Categorii

error: Content is protected !!