Presa Curată

Portal de ştiri

Spread the love

Guvernul Elveţiei a formulat o plângere penală împotriva serviciului secret al Statelor Unite, Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), pe care o acuză că a spionat diverse ţări sub acoperirea unei companii majore elvețiene de criptare a informaţiilor.

Plângerea guvernului elveţian se referă la recentele descoperiri potrivit cărora firma elveţiană Crypto AG a fost deţinută în secret de mai multe decenii de către CIA şi serviciul vest-german de informaţii.

Crypto AG, firmă de tehnologia securităţii comunicaţiilor şi informaţiilor, deținută de CIA și BND, a adunat milioane de dolari din vânzarea dispozitivelor de criptare către peste 120 de ţări ale lumii, folosindu-se de credibilitatea statului elvețian.

Detalii despre operaţiunea “Rubicon” derulată de CIA au fost obţinute de jurnalişti, care au numit operaţiunea “lovitura de stat a secolului asupra informaţiilor secrete“, transmite Rador, citând BBC.

Agenția de presă Reuters transmite că plângerea penală a fost depusă de statul elvețian împotriva CIA pentru presupuse încălcări ale legii, în urma dezvăluirilor din „Operațiunea Rubicon”, care a implicat zeci de ani serviciile de intelligenceCIA a SUA și  BND a Germaniei, care, în mod ascuns, au supravegheat mesajele secrete și criptate ale altor țări, prin tehnologia vândută de firma elvețiană Crypto AG .

Anunțul a fost făcut astăzi de procurorul general al Elveției.

Cazul Crypto, compania elvețiană care a vândut dispozitive de criptare și software, în timp ce era în secret în proprietatea serviciilor de informații din SUA și Germania, și care putea citi în mod liber criptarea, afectează neutralitatea statului elvețian și ar putea periclita reputația internațională a țării, dacă Elveția ar ignora incidentul major.

Deși detalii ale operațiunii Rubicon au fost cunoscute de ani buni, noile informații despre scopul, ținta și întinderea acestei operațiuni au fost făcute publice luna trecută de jurnaliștii de investigație elvețieni, germani și americani.

“Procuratura generală confirmă că a primit o plângere penală de la Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO) din 2 februarie 2020 privind posibile încălcări ale legislației privind controlul exporturilor”, a declarat procurorul general. 

SECO face parte din Ministerul Elveției pentru Economie.

Procuratura generală va examina plângerea înainte de a decide dacă va deschide o procedură penală, a declarat acesta, confirmând un raport al ziarului SonntagsZeitung.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului Elveției pentru Economie a confirmat că plângerea a fost depusă, dar a refuzat să dea alte detalii.

Tehnologia Crypto, vândută către zeci de guverne, inclusiv cele din Iran, India, Pakistan, Libia, Egipt, Chile și Argentina avea defecte deliberate sau back-doors incorporate care practic facilitau citirea ușoară a mesajelor criptate pentru spionii americani și germani. 

De fapt, aceste țări client au plătit milioane pentru a fi spionate, au dezvăluit jurnaliștii.

SonntagsZeitung arată că SECO, care se ocupă de autorizarea exporturilor de echipamente sensibile, consideră că a fost înșelat când a aprobat vânzarea aparaturii și software-ului Crypto și susține că nu ar fi făcut acest lucru niciodată dacă ar fi fost cunoscut ce se întâmplă în realitate.

Guvernul elvețian a numit un fost judecător al Curții Supreme elvețiene pentru a analiza Operațiunea Rubicon. El urmează să facă un raport până la sfârșitul lunii iunie, iar ulterior cabinetul elvețian va fi informat.

Însă presiunile cresc în Elveția și se dorește ca Parlamentul elvețian să lanseze propria sa anchetă ca să afle cine din Elveția cunoștea detaliile reale ale funcționării acestui sistem.

Fii patron Presa Curata!

Categorii

error: Content is protected !!