Presa Curată

Portal de ştiri

Denunţătorul şi declanşatorul dosarului Pintea este chiar furnizorul preferat al SRI şi SIE, Octavian Niculescu!

Spread the love

Denunțătorul și declanșatorul în cazul fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, este chiar Octavian Niculescu, administratorul Tehnoplus Medical SRL, firma exclusă de către Banca Mondială din programe pentru ”practici de corupție”, arată surse coroborate din mediul judiciar.

Octavian Niculescu

Octavian Niculescu s-a prezentat la sediul central al DNA marţi, 25 februarie 2020, unde a făcut un denunţ oral/verbal chiar procurorului secției a II-a a DNA, Marian Drăgulescu, cel care ulterior a instrumentat și cazul.

În aceeași zi de 25 februarie 2020, în urma denunțului lui Niculescu, DNA a declanșat urmărirea penală în caz, l-a audiat apoi ca martor pe Niculescu, l-a făcut colaborator al DNA, și prin ordonanță DNA l-a autorizat pe Niculescu să săvârșească infracțiunile de dare de mită, cumpărare de influență, fals în înscrisuri și să folosească dispozitive tehnice ca să facă fotografii sau înregistrări audio video.

În aceeași zi, de marți, 25 februarie 2020, printr-o ordonanță emisă pe 48 de ore de către procuroul Drăgulescu, acesta a autorizat și supravegherea tehnică, Niculescu denunțându-l pe cel care avea să devină al 2-lea denunțător, ”motor în caz”, Mihai Coste.

Niculescu l-a înregistrat a doua zi, miercuri, pe 26 februarie 2020, chiar în sediul Tehnoplus, pe Mihai Coste, pe care l-a prins în următoarea zi, 27 februarie 2020, joi, în flagrant, grație colaborării DNA- Niculescu, Coste la rândul lui, ducându-se cablat să-i dea punga cu bani a presupusei mite, fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea, vineri, 28 februarie 2020.

Tot cazul Sorina Pintea a fost ”împachetat” de DNA și cei 2 colaboratori ai săi, pe care i-a autorizat prin acte să săvârșească infracțiuni, în doar 4 zile, arată surse judiciare.

Presa Curată a arătat încă de ieri că furnizorul preferat al SRI și SIE, potrivit dezvăluirilor Jurnalului Național din 2018, este la capătul lanțului de firme care ar fi oferit mita fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea.

Octavian Niculescu (55 de ani) acționează de foarte mulți ani în acest domeniu, iar firmă sa controversată la care este acționar unic, aceeași-  SC Tehnoplus Service SRL/ SC Tehnoplus Medical SRL, este chiar furnizorul preferat al SRI și SIE pe spitale, pentru ca livrează ”absolut orice, de la pansamente şi seringi, la mobilier şi aparatură medicală, până la secţii şi săli de operaţie la cheie”, așa cum relatează Jurnalul Național încă din 2018. Despre aceeași firmă și practicile sale a scris în 2018 și PS News.

Mai mult, firma lui Niculescu este abonată la mii contracte cu statul, valoarea estimată fiind 2007-2018 de 60 de milioane de euro, însă în 2017 a fost sancționată de Banca Mondială, ajungând pe ”lista neagră”, pentru oferirea de mită în valoare de 168.860 de euro în schimbul atribuirii unui contract de furnizare de echipamente unui spital.

Banca Mondială a exclus Tehnoplus din cadrul proiectelor pentru ”practici de corupție„ așa cum se arată în comunicatul oficial al Băncii Mondiale.

De asemenea, firma lui Niculescu Tehnoplus apare și în înregistrări audio și video, publicate de PressOne în 2018, „aranjând” o licitație la Institutul de Fonoaudiologie. (material PressOne, aranjare licitație Tehnoplus)

Citiți mai jos, Furnizorul preferat al SRI și SIE, sancționat de Banca Mondială pentru oferirea de mită, la capătul lanțului de firme care ar fi oferit mita fostulului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea

Citiți mai jos Judecătoarea Tribunalului București, Georgiana Iorguța, fost procuror, cea care a încuviințat arestarea Sorinei Pintea, a semnat și mandatele de supraveghere tehnică în același dosar, în aceeași săptămână

Fii patron Presa Curata!

Categorii

error: Content is protected !!