
Ministrul Sănătății, Victor Costache, a luat-o azi la fugă pe holurile Parlamentului, nedorind să răspundă presei la întrebările privind contractul său cu clinica privată Polisano, încheiat după ce a devenit ministru, zilele când face operații, prevederile contractuale în care intră în conflict chiar cu atribuțiile de ministru al Sănătății și ordinul prin care și-a avantajat ca ministru angajatorul din privat.

În același timp, pe rețeaua de socializare Facebook, sunt promovate cu plată, tot soiul de ”materiale” prin care, culmea, sunt înfierați și atacați fără nicio probă jurnaliștii care fac dezvăluiri despre demnitarul aflat în poziție publică.

Un exemplu în acest sens este siteul Bzi din Iași care publică un material numit ”Sistemul corupt reacționează! Ies la suprafață amănunte incendiare despre acțiunile murdare la adresa ministrului Costache”, material scris într-un stil de pe vremuri demult apuse, neprezentând nicio probă și niciun document dar în care dezvăluirile jurnaliștilor sunt calificate pe pagina de Facebook drept ”atacuri mârșave” iar în text sunt menționate general ”trusturi de presă, cu legături puternice în sistemul serviciilor”.
Dezvăluirile despre legăturile ministrului Costache cu clinicile private și neregulile din ministerul Sănătății le-a declanșat ziarul Libertatea.



De precizat este că ministrul Victor Costache este tot din Iași.
Astăzi, luat la întrebări de jurnaliștii din toată presa, Costache a fost salvat de lift.
More Stories
DNA: Sebastian Ghiţă este deja inculpat în 3 dosare ale DNA
Babilonie în Guvern pe accidentul lui Bode. Orban şi cu Bode au ajuns să se contrazică
Haos la CNSAS. 2 verificări pe Procurorul General al României, cu mame, taţi şi locuri de naştere diferite