Presa Curată

Portal de ştiri

Candidaţii democraţi la Preşedinţia SUA se acuză între ei că sunt mincinoşi

Spread the love

Doi dintre candidaţii democraţi la Preşedinţia SUA, Elizabeth Warren şi Bernie Sanders au fost suprinşi la finalul dezbaterii de marţi, din Iowa, transmise în direct de CNN, certându-se şi acuzându-se reciproc de minciună.

Dintre cei 6 candidaţi democraţi la Preşedinţia SUA, participanţi la dezbatere, 2 dintre ei- Elizabeth Warren şi Bernie Sanders- prieteni buni, de-o viaţă, care au avut un pact de non agresiune pe tot timpul campaniei- se ceartă de ceva timp pe o replică pe care Warren susţine că i-a zis-o Sanders în 2018. Şi anume că „nicio femeie nu va câştiga Preşedinţia SUA”. Bernie Sanders n-a recunoscut că i-ar fi spus acest lucru lui Warren iar la finalul dezbaterii din Iowa, transmisă de CNN, cei doi au început să se certe în direct, cu microfoanele pe ei, chiar pe podium.

„Cred că m-ai făcut mincinoasă pe televiziunile naţionale”, se poate auzi Warren spunându-i lui Sanders.
„Ce?”, răspunde Sanders.

„Cred că m-ai făcut mincinoasă pe televiziunile naţionale”, repetă ea.
„Știi, să nu o facem chiar acum. Dacă doreşti să avem această discuție, vom avea această discuție”, a spus Sanders, la care Warren a răspuns, „oricând”.

„M-ai făcut mincinos”, continuă şi Sanders către Warren. Apoi continuă: „Mi-ai spus – bine, să nu o facem acum”.

Fii patron Presa Curata!

Categorii

error: Content is protected !!