lun. sept. 20th, 2021

Presa Curată

Portal de ştiri

Demis de la şefia IGPR în urma scandalului de pedofilie, Bogdan Despescu, amicul SRI şi al lui Lucian Onea, pune mâna pe DIPI şi DGA

Un ordin controversat al ministrului de interne, Marcel Vela, privind coordonarea activităţii şi delegarea unor competenţe în cadrul MAI, publicat astăzi, în ultima zi din an în Monitorul Oficial, dă în coordonarea chestorului şef de Poliţie, Bogdan Despescu, secretar de stat al MAI, coordonarea celor mai importante direcţii din MAI: corpul de control al ministrului, direcţia de audit public intern, Poliţia Română, Jandarmeria Română, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul pentru Imigrări, Direcţia pentru Evidenţă a persoanelor, Agenţia naţională împotriva Traficului de Persoane, Agenţia Naţională Antidrog dar şi Direcţia generală de Protecţie Internă a MAI (DIPI) şi Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).
Spread the love

Demis în urma scandalului de pedofilie din Poliţia Română, care era în subordinea tot a lui Bogdan Despescu în ianuarie 2018, după ce un poliţist ce activa de mulţi ani în IGPR a fost filmat, fiind acuzat de agresiuni sexuale, ultimele victime fiind doi copii, iar IGPR doar foarte târziu a recunoscut că persoana era chiar poliţist, Bogdan Despescu a fost repus pe funcţie la finalul lunii noiembrie de Guvernul Ludovic Orban, ca secretar de stat.

Fără mari realizări profesionale în carieră, dar prieten al SRI, cu studii în domeniul securităţii naţionale şi Academia Internaţională de Aplicare a Legii în SUA, apropiat de fostul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea dar şi de alţi şefi ai SRI, Despescu (după alţi 3 ani de eşec în conducere şi reformă a IGPR) revine acum să coordoneze cele mai importante direcţii din MAI, DIPI şi DGA, ultima fiind chiar colaboratoare a DNA în anumite dosare de corupţie, ultimul fiind cel de la Timişoara în care au fost implicaţi şefii de la Drumuri şi Poduri şi parlamentari PSD.

În prezent, şefia DGA este deţinută de alt personaj controversat- chestorul Cătălin Alexandru Ioniţă, iar şefia DIPI este condusă interimar de colonelul Petru Răzvan Măgură, tot fără experienţe mari în carieră, fost ofiţer de Afaceri Interne în cadrul ambasadei României în Marea Britanie.

Un om al “sistemului”, Bogdan Despescu (47 de ani) este din Buzău- Nehoiu, este şi fost Inspector şef al IPJ Constanţa, al IPJ Buzău, al IPJ Prahova, un personaj înstărit, nu şi-a depus declaraţia de avere pe anul 2019, însă în 2017 şi 2018, Cristina Despescu, soţia sa, era tot în sistem şi lucra IPJ Buzău.

Fii patron Presa Curata!

Categorii

error: Content is protected !!