sâm. mart. 6th, 2021

Presa Curată

Portal de ştiri

Familia “CSM- Inspecţia Judiciară”. Doamna Baltag de la CSM şi domnul Baltag de la Inspecţie: 12.782 de euro, lunar, din bani publici

Judecătoarea Gabriela Baltag a venit în CSM de la Secţia I Civilă a Tribunalului Neamţ. A coordonat în Neamţ şi activitatea filialei judeţene a Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR) iar din 2013 a coordonat şi activitatea AMR la nivel central.
Spread the love

Am păstrat valorile şi principiile unei magistraturi demne pentru întreaga activitate desfăşurată în cadrul asociaţiei”, scria demult judecătoarea Baltag în propriul CV.

În cadrul CSM, judecătoarea Baltag deşi s-a poziţionat de multe ori în “tabăra” celor care s-au opus ingerinţei serviciilor secrete în actul de Justiţie sau cercetarea penală, deşi a susţinut că abuzurile şi ilegalităţile comise de magistraţi trebuie să fie cercetate, deşi a avut schimburi de replică deseori chiar cu preşedintele României pe teme de legalitate şi de neinterferare a politicului în actul de Justiţie şi de protejare a independenţei Justiţiei, atunci când a venit vorba de salarizarea şi veniturile magistraţilor, de cele mai multe ori nerealiste în raport cu societatea şi performanţele reale ale magistraturii, judecătoarea Baltag a fost o susţinătoare a acestora, ca şi restul membrilor CSM, luând mereu la întrebări politicul atunci când era vorba de “bănuţii” magistraţilor.

Avea şi de ce. Din decembrie 2018, şi soţul judecătoarei Baltag, judecătorul Tribunalului Neamţ, Vasile Baltag, a fost numit inspector judiciar în cadrul Inspecţiei Judiciare, lucrând tot în sistemul de stat neperformant.

Astfel, potrivit declaraţiilor de avere din 2019 ale soţilor Baltag- Gabriela şi Vasile- judecătoarea CSM, Gabriela Baltag, membru al Secţiei de Judecători a CSM, a avut venituri din drepturi salariale restante plus dobânzi de la Tribunalul Neamţ, venituri din salarii CSM, diferenţe drepturi salariale, indemnizaţii de delegare, detaşare, alocaţii locuinţă şi transport de la CSM de 9550 de euro, raportat la fiecare lună a anului 2018.

Şi soţul judecătoarei, judecătorul Vasile Baltag, a avut de la Tribunalul Neamţ şi Inspecţia Judiciară venituri din bani publici din salarii, drepturi salariale restante plus dobânzi, transport, alte salarii şi diurnă detaşare de 3232 de euro, la fel, raportat la fiecare lună a anului 2018.

Aşa se face că, în total, familia Baltag- Gabriela şi Vasile- a avut un venit raportat lunar, din bani publici, din magistratură, de 12.782 de euro în 2018.

Judecătorii Gabriela şi Vasile Baltag deţin, potrivit declaraţilor de avere, 2 terenuri în total de 10.200 mp în intravilan în Neamţ, 1 apartament şi o casă de vacanţă tot în Piatra Neamţ, 2 autoturisme, şi aveau credite, carduri şi conturi descoperite la bănci de 150.000 de euro şi 401.000 de lei.

Fii patron Presa Curata!

Categorii

error: Content is protected !!