Presa Curată

Portal de ştiri

Nu descărcaţi pe telefon aplicaţia “ToTok”! NYTimes: E ultima noutate în spionaj!

“ToTok”, o aplicație de mesagerie din Emirate care a fost descărcată pe milioane de telefoane, este cea mai recentă escaladare în cursa de armament digital, relatează NYTimes. Aplicaţia ToTok se prezintă ca fiind uşor de folosit şi sigură ca să discuţi prin chat sau mesagerie cu prietenii, chiar într-o ţară care a restricţionat servicii de mesagerie ca WhatsApp și Skype. Dar ToTok este un instrument de spionaj, potrivit oficialilor americani familiarizaţi cu informaţii clasificate dar şi cu o investigație a New York Times despre această aplicaţie și dezvoltatorii acesteia.
Spread the love

Aplicaţia ToTok este folosită de guvernul Emiratelor Arabe Unite ca să urmărească fiecare conversație, mișcare, relație, întâlnire, sunet și imagine a celor care o instalează pe telefoanele lor, potrivit New York Times.

ToTok, aplicaţia care a apărut acum câteva luni, a fost downloadată de milioane de ori până acum de pe magazinele de aplicaţii ale Apple şi Google de către ultilizatori din Orientul Mijlociu, Europa, Asia, Africa şi America de Nord. Deşi majoritatea utilizatorilor săi sunt în Emirate, ToTok a devenit săptămâna trecută cea mai descărcată aplicaţie social media din SUA, potrivit ultimelor evaluări şi firmei de research App Annie.

O analiză tehnică și interviuri cu experți din domeniul securităţii au arătat că firma din spatele ToTok, Breej Holding, este cel mai probabil o companie paravan afiliată cu DarkMatter, o altă firmă de cyberintelligence și hacking cu sediul în Abu Dhabi, unde ofiţeri de informaţii ai Emiratelor Arabe Unite, foști angajați ai NSA (Agenţia Naţională de Securitate a SUA) și foşti operativi ai intelligenceului militari israelian lucrează.

Firma DarkMatter este de altfel în ancheta F.B.I., potrivit unor foști angajați și oficiali forţelor de ordine, pentru potenţiale infracțiuni informatice. Evaluarea intelligenceului american și o analiză tehnică au legat, de asemenea, ToTok de Pax AI, o altă firmă de data mining cu sediul în Abu Dhabi, care pare a fi legată tot de DarkMatter.

Sediul central al Pax AI operează din aceeași clădire din Abu Dhabi ca și agenția de informații a Emiratelor, şi tot acolo, până de curând, avea sediul şi firma DarkMatter.

Emiratele Arabe Unite este unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai SUA în Orientul Mijlociu, este văzută de administraţia Donald Trump ca un bastion împotriva Iranului şi un partener în lupta antiteroristă.

Familia conducătoare a Emiratelor Arabe Unite promovează țara ca exemplu de națiune arabă modernă și moderată, dar a fost, de asemenea, în fruntea utilizării tehnologiei de supraveghere pentru a contracara disidența internă – inclusiv prin acţiuni de hacking la adresa unor jurnaliști occidentali, golirea conturilor bancare ale criticilor și reținerea activiștilor pentru drepturile omului în închisoare prelungită din cauza postărilor de pe Facebook.

Este neclar când serviciile americane de intelligence au descoperit prima dată că ToTok este o armă a serviciilor de informaţii din Emirate, dar persoane familiarizate cu problema au declarat pentru NYTimes că oficialii americani şi-au avertizat câţiva aliaţi despre acest pericol.

Aplicaţia ToTok a fost uşor de dezvoltat, pare o copie a unei alte aplicaţii chineze YeeCall, însă este foarte clar că ToTok este dezvoltată şi creată pentru supraveghere în masă, potrivit specialiştilor.

ToTok îşi urmăreşte userii, oferind o prognoză meteo foarte precisă, vânează de fiecare dată contactele noi – întotdeauna când utilizatorul deschide aplicaţia, are acces la microfoanele telefoanelor, camerele foto, calendarul şi alte date din telefon. Se prezintă ca fiind o aplicaţie sigură şi rapidă, nu pretinde că este criptată şi oferă şi un indiciu la deschidere: “este posibil să împărtăşim datele dvs personale cu grupuri de companii”.

ToTok, potrivit NYTimes, dă posibilitatea de analizare a contactelor şi mesajelor în căutare de patternuri/modele iar colectarea este foarte invazivă.

În ultimele luni popularitatea aplicaţei ToTok a depăşit graniţele Emiratelor Arabe Unite. Potrivit rankingurilor Google Play, ToTok este printre primele 50 de aplicaţii gratuite şi descărcate pe telefoane din Arabia Saudită, Marea Britanie, India, Suedia şi alte ţări, creşterea sa datorându-se în principal pentru că aplicaţia nu este asociată cu un stat puternic.

Deși aplicația este un instrument pentru guvernul din Emirate, relația exactă dintre firmele din spatele acesteia este întunecată. Angajații Pax sunt oameni de știință europeni, asiatici și din Emirate, iar compania este condusă de Andrew Jackson, un om de știință în data mining irlandez care a lucrat anterior la Palantir, firma Silicon Valley care lucrează cu agențiile de spionaj americane şi Pentagonul.

Compania afiliată firmei care  dezvoltat aplicaţia ToTok, DarkMatter, este de fapt un braț al guvernului Emiratelor Arabe Unite. Operațiunile sale au inclus acţiuni de hacking ale ministerelor din Iran, Qatar și Turcia, directori ai FIFA, organizația mondială de fotbal, jurnaliști și dizidenți.

Luna trecută, guvernul Emiratelor Arabe Unite a anunțat că firma DarkMatter se va combina cu alte 20 de companii pentru a forma un conglomerat în zona apărării axat pe respingerea cyberattack-urilor.

F.B.I. cercetează angajații americani ai DarkMatter pentru posibile infracțiuni informatice, potrivit oamenilor familiarizați cu ancheta. Ancheta s-a intensificat după ce foștii hackeri ai NSA care lucrează pentru companie au început să fie îngrijoraţi de ce face firma şi au contactat FBI. Reuters a relatat pentru prima dată despre programul la care au lucrat, Project Raven.

La Pax, oamenii în ştiinţa datelor se laudă în mod deschis cu lucrările lor, inclusiv pe reţeaua LinkedIn. Unul chiar a spus că a creat o „platformă de intelligence pe mesaje” care citește miliarde de mesaje pentru a răspunde la patru întrebări: „cine ești, ce faci, ce gândeşti și care este relația ta cu ceilalți. ”

„Cu răspunsurile la aceste patru întrebări, știm totul despre o persoană”, a scris cercetătorul de date, Jingyan Wang.

Fii patron Presa Curata!

Categorii

error: Content is protected !!